Eu o numesc NORMALITATE

De un an şi jumătate sunt forumist pe SkyscraperCity (ţine de infrastructura pe mai multe domenii, economie, industrie, investiţii etc. din ţară şi nu numai), asta deşi urmăream forumul de ceva vreme. Pentru că unii din colegii de forum au început să vină cu materiale la zi (poze, filmări, documente) despre evoluţia şantierelor din ţară, la un moment dat s-au lovit de problema asta:

Doamna Ministru, daca ne cititi….poate ne ajutati si cu legitimatii, ca in anumite conditii, organizat, insotiti si toate celelalte conditii sa intram in vizita pe diferite santiere, fara sa fim nevoiti sa inchiriem avioane, sa pozam peste gard, sa fim alergati de paznici, sau sa folosim motociclete de enduro.

La prima vedere pare amuzant pentru că, judecând după felul în care astfel de probleme ale omului de rând au fost tratate de către ăi’ de sus, nimeni nu şi-ar mai face vreo speranţă. Aşa ne-au învăţat distinşii domni pe care i-am tot votat până acum. Însă de data asta s-a întâmplat ceva interesant. La o zi după postarea colegului de forum a apărut chestia asta:

Buna ziua,

Sunt Doina Mosneag, consiliera a doamnei ministru Boagiu. Urmarim de ceva timp acest forum insa am evitat sa interferam in discutii pentru a nu da loc interpretarilor. Avand in vedere aceasta solicitare punctuala am discutat cu cei de la CNADNR si procedura va fi in felul urmator: imi dati un email pe adresa doina.mosneag@mt.ro si eu ma asigur ca si consultantii si constructorii va vor permite accesul. In email va rog sa imi precizati nume si prenume, o serie si nr de la actul de identitate, santierul unde vreti sa mergeti si perioada, precum si daca se poate un numar de telefon pentru a transmite celor de pe santier.
Incercam sa va oferim informatii ori de cate ori ele ne vor fi solicitate.
Va multumim pentru monitorizarea pe care o faceti lucrarilor pe care le avem in executie.

Mai mult, pe forum a apărut un thread care se numeşte Întrebări adresate MT de către userii forumului. Din nou a apărut peste noi acea umbră de îndoială, dar la întrebările adresate a început să se răspundă. Şi, ghiciţi ce, chestia ce urmează s-a întâmplat ieri şi azi a fost postată pe forum cu textul “Cu ajutorul Doamnei (cu D mare) Doina Mosneag de la MT va aduc un update de pe Autostrada Arad-Timisoara (directia Timisoara -> Arad)”:

Până la urmă se pare că noi, românii de rând, tindem să avem o problemă şi e de înţeles după atâţia ani de somn uşor din partea autorităţilor. Însă apar asemenea lucruri care ar trebui să ne schimbe percepţiile şi să ne facă să nu le mai vedem drept sărbători naţionale (exagerez, evident) ci simple acte de normalitate.

România, 2011. V-am pupat! :)

P.S. : SkyscraperCity este motivul pentru care i-aş izbi în faţă pe toţi ăia care-mi guiţă la ureche, după ore de vizionat realităţi, antene şi oteveuri, spunându-mi că în România nu se mai face nimic şi că totul aici e la pământ.

Un comentariu

  1. bogdymol a zis,

    noiembrie 28, 2011 la 22:04

    Parca au inceput sa se mai miste lucrurile si la noi in tara. MT pare a fi mult mai transparent in ultima perioada…

    Salutari de la un SSC-ist ;)


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.