diatriba lu' petrea

Cine a frunzărit ieri şi azi gandul.info a observat o chestie deosebită. La două din materialele ce apar pe site nu poţi lăsa comentarii (bine, eu nu pot să las comentariu la niciun material de-al lor pentru că încă am ban pe ip). Culmea, în ambele materiale este vorba despre situaţia ţiganilor din vecini.

Să ne-nţelegem: dacă în lume, fie ea şi Bulgaria, apare cumva vreo situaţie în care nişte majoritari dau foc câtorva case de minoritari iar treaba asta apare în presă, tu nu-ţi poţi da cu părerea aici în România pentru că ziarul online care publică un asemenea material alege să facă o excepţie eliminând posibilitatea cititorului de a-şi exprima părerea deşi în mod normal la orice alt material de pe saitul respectiv se pot lăsa comentarii fără nicio problemă.

Ce înţelegem de aici: cei de la Gândul nu au coaie. Nu şi-au asumat niciun risc, pentru că e clar că dacă lăsau comentariile să curgă ieşea prăpăd la cât de mult îl iubeşte românul pe ţigan în ultima vreme. Libertate de exprimare lipsă pentru că unora le e frică de reacţii. Democraţie ioc pentru că societatea românească e plină de situaţii unde se fac excepţii iar chestia asta, care numai normală nu e, apasă pe umerii noştri ca o moştenire din care mai tot timpul nu ne alegem cu nimic. Stare de fapt ocolită cu privirea pentru că nu vrem să rănim pe nimeni sau pentru că e ok atâta timp cât nu ne atinge pe noi. Serios?

Ne e frică de minoritari, fie ei ţigani, unguri sau evrei (unii nu vor să se integreze, unii sunt prea mândri de ei şi ultimii încă se dau loviţi), nu pentru că ne-ar ameninţa ei cu ceva anume ci pentru că vrem tot timpul să dăm bine, să nu picăm prost (luxu’ foamea-n gât). Şi când zic “ne e frică” vorbesc de “noi” din care doar unii fac parte. Ceilalţi “noi” s-au săturat până-n gât de astfel de practici. Astfel, în lupta dintre cei doi “noi” tot ce facem e să întreţinem un foc mocnit pe care vrem să-l lungim până poate s-o rezolva treaba de la sine.

Presă de căcat.

N-am treabă cu nimeni atâta timp cât nimeni n-are treabă cu mine, indiferent de etinie. De asemenea, tot indiferent de etnie, te respect dacă mă respecţi. Dar dacă vreau să-mi spun părerea vizavi de un lucru, indiferent că e pozitivă sau negativă, rog să fiu lăsat să o spun.

P.S. : Ascunzişul ăsta sub fusta mamei şi fluturatul de acolo al steagului alb al păcii ar trebui lăsat diplomaţilor (şi acolo în funcţie de caz). Noi, ceilalti, ar trebui să deschidem fermoarul la gură pentru a spune răspicat şi fermoarul de la pantaloni pentru a acţiona în consecinţă.