România, România über alles

noiembrie 21, 2009 la 02:23 (mens sana?, petriceneşti, pobestea borbii, românesque)

Cu ocazia obiceiului specific al românului de a se prostitua de fiecare dată cînd sînt alegeri în sat (pentru că România e un sat ce evoluează spre centru de comună, alta decît cea primitivă, deşi uneori mai pic pe gînduri), venim şi noi – Petre, Petrică, Petronel, Petrovic, Petricenko, Pe, Petru, Petrea şi cei dimpreună cu dînşii – cu sprijin la sistem şi, de ce nu, la sentiment.

Lepădat din pur simţ civic (Civic. Honda Civic!), imnul de campanie electorala ce vi l-ar propune toate capetele pătrate candidate la biroul oval mioritic, mare cît o roată de caş (atenţie! caşul nu e caşcaval aşa cum untul nu e margarină), este demenţial! Nu vă lăsaţi înşelaţi! Acesta este adevărul irefutabil deoarece ei l-ar fredona fără frică şi fără menajamente. Nu o fac pentru că un astfel de gest le-ar şifona costumele (că doar haina-l face pe om un căcat zemos, nu-i aşa?) care oricum îs cam necălcate (dacă nu vă place să vi le călcaţi, vi le călcăm noi). Adicătele, chestia asta e un fel de “Aş vrea să fac aşa, da’ eticheta nu-mi permite”. În fine… Vine şi imnul. Sus toată lumea, mînuiţi baloanele cu acronime, fluturaţi straşnic steguleţele colorate, savuraţi fursecurile şi checul de partid şi cîntaţi împreună, cu gura plină, mîndri pentru următoarele:

Ce folos ai dacă-nveţi prea multe-n viaţă?
Poa’ să-ţi explodeze creierul.
Ce folos din cărţi despre domnitorii morţi ?!
Tot ce ţi se cere azi e să fii nul.

La ce bun să-nveţi limba română?
O vorbeşti cursiv de la doi ani.
Nu exagera nici cu matematica;
S-o ştii numai cât să nu te-ncurci la bani.

Ah, ce frumos …
Viitorul luminos li se-arată celor idioţi.
Deci fii supus faţă de cel mai sus pus.
Nu uita că ţara te vrea prost!

Nu încerca să te realizezi în viaţă!
Nici o meserie n-are viitor.
Şi nu cuteza să încerci să schimbi ceva
După două mii de ani de somn uşor.

Mai cinstit e să-ţi găseşti o cunoştinţă:
Ca să te servească, tu să o serveşti;
Un spate solid te va promova rapid
În armata naţională-a capetelor seci!

Ah, ce frumos …
Viitorul luminos li se-arată celor idioti.
Deci fii supus faţă de cel mai sus pus.
Nu uita că ţara te vrea prost!

Pentru că noi (mix de naţii din ale căror coituri au ieşit şi unii mai prostănaci şi unii mai tuciurii, uneori şi unii mai secui sau alţii mai Vadim) sîntem prin definiţie versatili şi adaptabili în orice împrejurare, o găleată portocalie, un buchet de trandafiri roşii, o plasă galbenă cu un sandivuş verde şi o reţetă de cozonac ce creşte mare cu făină de categoria a III-a de prin nu ştiu ce ţară de malnutriţi, toate chestiile astea ni se par o afacere bună cînd sînt puse-n balanţă cu o urmă rotundă de cerneală lăsată de-o bucată de cauciuc pe-o bucată de hîrtie. Dar n-are rost să mai vorbesc despre asta pentru că subiectul nu prea merită numărul de caractere ce deja l-am consumat.

P.S. Şi bonus pentru situaţiunea patrii dragi carele trecii prin vremi grelii, avem, prin prisma faptului că trebuie neapărat să ne ancorăm în sinergia faptelor fără a eluda meandrele concretului, o dedicaţiune specială tot pentru noi, cei cari ne s’tem vrăşmaşi tot nouă: Boacele Sleite – Cîntec Bălai. Play!

Scrieti un comentariu

Petrecăreţele (sau ceva de genu)

noiembrie 19, 2009 la 22:39 (mens sana?, petriceneşti)

E pe ProCinema o mizerie de emisiune, exact după miezul nopţii, cu nişte dudui care-şi mai arată una, alta. Acuma, no, de gustibus et coloribus non disputandum în sensul că ne mai uitam şi noi, băieţii casei, şi mai comentam care sfîrc nu dă bine sau care vulvă seamănă a creastă de cocoş (ştiţi voi, chestii bărbăteşti despre chestii femeieşti), dar acum cîteva zile s-a întîmplat ceva. Acel ceva a făcut de mi-a trecut repede prin cap o chestie. Mă gîndeam la femeie (nu că n-aş face-o zilnic, dar acum mă gîndeam la ea aşa, mai aprofundat; nu că n-aş face-o aprofundat în fiecare zi, dar acum ş.a.m.d.) Săraca de ea… atît de mult s-a degradat imaginea ei în ultimele decenii încît ceea ce doreau cu disperare bărbaţii prin secolele trecute (demonstrîndu-şi dorinţele prin dueluri, poezii, picturi, sculpturi sau mai ştiu eu ce nebunii ca răpirea sabinelor) se găseşte pe toate gardurile, la toate orele.

Revenind la Petrecăreţe (aşa se numeşte şoul de care vă povestesc), am început să fiu scîrbit de emisiunea aia tîmpită din momentul în care am văzut un episod anume. Era vorba despre cîteva dudui frumuşele (doar prostia are acoperire estetică, nu?) şi pe tocuri cui, îmbrăcate cu nimic şi care, fiind la o fermă, trebuiau să închidă găinile în cuşti, să dea mîncare la porci, să mulgă vacile şi tot felul de chestii de gospodar.

Personal sînt foarte deschis şi pot înţelege tipul ăsta de divertisment tv, dar parcă unele chestii ar trebui să aibă o limită. Imaginaţi-vă o femeie frumoasă şi cu un corp superb care, fiind pe tocuri de 10 ţanti, aleargă-n p#%da goală după nişte găini. Imaginaţi-vă că, în aceeaşi p%¤#ă goală, dă mîncare la cîţiva porci care mai dau cu rîtu-n stînga şi-n dreapta şi că duduia spune ceva de genu “vai, da’ ce nas umed au”. Imaginaţi-vă că (evident, tot cu smocu’ la vedere) mulge o vacă şi că, filmată din spate (pe lîngă detaliul unui spate superb din al cărui omoplat să muşti cu plăcere), se uită cu scîntei în ochi la cum se balegă Joiana, la cum urinează Sîmbotina şi la cum mugesc amîndouă de plăcere. Acum vreau să luaţi duduia din grajd şi puneţi-o lîngă mama voastră, lîngă iubita voastră sau lîngă sora voastră. Nu vă intrigă faptul că, trăgînd o linie, amîndurora li se spune “femeie” ? Pe mine mă foarte.

Mă gîndeam, în momentul în care am văzut emisiunea, că mi-e foarte greu să-mi dau seama care găină aleargă pe care. Vedeam două scroafe într-un coteţ cum îşi dădeau de mîncare reciproc şi mă întrebam cum de una din ele stă în două copite. Aveam în cap ideea că unele femei îs vite şi emisiunea mi-a dat dreptate.

Printre produsele pe care o femeie ni le poate oferi (cele mai multe primite de la mama natură) este unul mai special pe care toţi îl vrem. Ele ştiu asta (alea care nu ştiu, descoperă pe la 14 ani) şi profită. Nimic rău în asta pentru că toată lumea o face, dar unele lucruri sar gardu’. Astfel valoarea femeii în societate creşte sau scade în funcţie de cum oferă aceste produse (părere proprie şi personală care, pe de asupra, îmi aparţine).

Nu sunt misogin (îmi plac femeile foarte mult, mai ales cînd ele au şi altceva de arătat) şi nici nu vreau să generalizez (că am tot fost acuzat ) cînd vine vorba de subiectul ăsta. Cred, însă, că mişcarea feminină de rezistenţă ar trebui să-şi redirecţioneze raza de acţiune de la problema “bărbatul din viaţa mea” la problema “femeile de printre noi”. Refuz să cred că toate femeile sînt în stare să se vîndă pe cîţiva bani sau pe un dram de atenţie. Dacă decid  să o facă (din motive care e normal să existe), măcar să-şi vîndă pielea cît de scump pot.

Nimeni nu ar vrea să-şi petreacă viaţa alături de un om care-şi prostituează sufletul.

P.S. Deoarece a observat încotro se îndreaptă ideea de femeie pe care a văzut-o, pe care a primit-o şi pe care şi-a format-o, sora mea a devenit o antifeministă.

5 Comentarii

Deisia Sendeiro

noiembrie 18, 2009 la 18:32 (pobestea borbii, românesque)
Tags: , , , ,

Tocmai ce-am văzut episodul Top Gear ce s-a filmat în România.

Verdict: perfect!

După băşcălia cu No reservations a lui Bourdain (de ce căcat şi-a luat un rus ca ghid pentru România asta numai mintea lui de yankeu retardat poate să înţeleagă) chiar aveam nevoie de ceva care să arate cît de cît că românu’ îi aşa cum îi, adică spectaculos. A venit şi Bear Grylls şi i-a plăcut la noi; de la mîncat căcat pînă la “morcovu’ cu tot cu iepure” provocat de un urs prin pădure, tipu’ le-a făcut pe toate. Băieţii de la Top Gear, însă, au lăsat impresia că s-au simţit foarte bine. Trecînd peste glumele cu “Greit niuus! Dă niu Deisia Sendeiro…“, glume destul de bune, şi peste săgeţile cu Borat, nu cred că avem niciun motiv să ne supărăm pe ei.

Au fost băieţii în Mamaia cu maşini de 150.000 de lire sterline? Au fost.

Le-au picat mandibulele cînd au văzut numai bolizi pe acolo? Le-au picat.

Au văzut că nu prea le avem cu autostrăzile? Au văzut.

Au observat că mulţi români de prin sud îs cam tuciurii (la unii de la soare, la alţii de la natură)? Au observat.

Au văzut că oamenii vînd struguri pe marginea autostrăzii? E un fapt şi nu putem nega.

S-au jucat prin subsolul măgăoaiei de casă a poporului? Categoric.

S-au rătăcit (conform scenariului) prin Muntenia de au văzut o văcăriţă-n blugi ce anula, prin mersul ei de felină, mirosul vacilor (chiar dacă mîna cornutele la mişto)? Ei n-au în U.K. aşa ceva.

Le-au scris “love” pe maşini copiii unui sat cu drumuri neasfaltate? Ba chiar au făcut şi inimioare; “ai dracu’ ţigani, de mici cu gîndu’ la iubiri”.

S-au trezit la baza diguluiVidraru de s-au căcat pe ei (tot conform scenariului)? Zis şi făcut.

Le-a plăcut pălinca? Cred că la plecare şi-au luat destule sticle.

Au rămas muţi pe Transfăgărăşan? Cine n-ar fi rămas? Bine că n-au fost şi pe Transalpina, (deşi poate că e în plan) că dup’aia nu mai scăpam de ei.

Trăgînd linie, mi-a plăcut. Emisiunea şi-a respectat formatul de show auto de divertisment. Pe lîngă asta, oamenii au putut vedea peisage interesante pe care le-au tratat, în stilul lor inconfundabil, ba cu doze de umor britanic, ba cu superficialitate britanică, ba cu uimire pozitivă, lucru care rar li se întîmplă.

Ce trebuie să facem noi, românii? Să ne obişnuim cu ideea (în cazul în care nu ne-am obişnuit deja) că în 2009 în România oamenii vînd struguri, pahare, mere, miere sau mai ştiu eu ce la marginea drumului, că în aceeaşi ţară şi în acelaşi an nu prea avem autostrăzi (în unele locuri putem chiar să ştergem prefixul “auto”) pe care să “ne dăm”, că româncele-s atrăgătoare chiar şi la coada vacii şi că avem cea mai mare populaţie de ţigani (nu spun romi sau rromi din respect pentru Johnny Răducanu) din Europa; de casa poporului nu pot să mai zic nimic iar despre Bucureşti nu vreau. Asta, desigur, nu ne face ţara lui Borat. Ţara lui Borat e la mă-sa-n p%#dă, aşa, ca să dau cu mucii-n fasole pe final.

Noroc bun!

P.S. Ce reclamă mai bună (şi nu sînt ironic) putea Renault să-şi facă? Top Gear nu e o emisiune oarecare şi are audienţă mare (din cîte ştiu, din punctul ăsta de vedere e a doua în lume, după Oprah). Pun pariu că Dacia aia făcută praf de tir era direct de la producător.

P.P.S. Ce reclamă mai bună putea România să-şi facă? Pun pariu că numărul celor ce vor să vină la Mamaia sau a celor ce vor să ruleze pe Transfăgărăşan a cam crescut cu cîteva zerouri. Doar să ştim noi să-i primim, că ăştia vin cu bani.

Scrieti un comentariu

Dragostea miroase-a peşte

noiembrie 15, 2009 la 23:23 ("a mînca")

Pentru că v-am promis

De ce miroase dragostea a peşte? Pentru că în postul ăsta o să mă ţin de promisiune şi o să vă dau o reţetă de peşte pe care o s-o mîncaţi (sper eu) cu dragoste. Ce ziceţi de plătică la cuptor, cu legume? Haideţi să vedem ce iese.

Aveţi nevoie, evident, de o plătică (dintr-una de 1 kilogram vă iese de doi fomişti; calculaţi voi) frumoasă şi eviscerată. Apoi faceţi aşa: prăvăliţi carnea şi pe o parte şi pe alta prin rozmarin, coajă rasă de lămîie, sare şi piper; umpleţi peştele cu un amestec de rozmarin, puţin ardei iute tocat mărunt, morcov şi ţelină tăiate foarte subţire (puteţi face şi cu măsline sau usturoi); pentru aromă tăiaţi felii de lămîie pe care le puneţi sub sau peste peşte. Mai are rost să vă spun că tava în care puneţi peştele trebuie unsă (adică să nu băltească) cu ulei (de măsline, porumb sau, dacă nu aveţi din primele, de floarea soarlui)? Cam atît e de muncit.

Pentru ca totul să iasă perfect mai trebuie să ţineţi cont şi de următoarele sfaturi:

- nu dezgheţaţi peştele altfel decît la temperatura camerei (nici să nu vă gîndiţi să-l puneţi în apă)

- găsiţi o tavă care să nu fie prea mare astfel încît carnea să nu stea prea lejeră în ea; peştele lasă destul suc de care vă veţi putea bucura iar dacă tava e mică, practic el ajunge să se facă în suc propriu ;)

- încingeţi cuptorul înainte să băgaţi peştele în el

- nu-l gătiţi repede: daţi aragazul la econom pentru ca peştele să fie pătruns de căldură încet şi treptat

- nu-l faceţi ferfeniţă cu furculiţa în încercarea de a vedea dacă-i gata; mai uşor e să-i desfaceţi una din înotătoarele de lîngă cap (dacă se smulge uşor sau dacă nu mai prezintă culoarea de crud, e gata)

Dacă vi se pare că nu e destulă mîncare pentru maţele voastre de români flămînzi, puneţi apă la fiert, cu puţină sare si ceva şofran. Cînd apa e propice, vărsaţi în ea. Cum ce? Orezul ales vîrtos şi eventual spălat în cîteva ape. Dacă vi se pare prea simplu, mai puneţi mazăre.

S-aveţi poftă!

Magia artei culinare piere din momentul în care stricteţea, atunci cînd ea nu e necesară, îşi face apariţia. Adică dacă în reţetă zice că ai nevoie de fix şase boabe de piper şi ţie-ţi place mai piperat, păi, măi tată, mai scapă vreo două sau trei boabe, că nu-ţi taie nimeni capu’.

P.S. Şi facem un banc frumos (pe care-l ştiu de la un bun prieten) cu dedicaţie pentru voi, cititorii mei clandestini. Ştiţi de ce are broasca ochii bulbucaţi? A văzut cum un caşalot viola o plătică. Nu cred că mai are rost să vă spun de ce-i plătica plată, nu? Aşa credeam şi eu.

5 Comentarii

Umor cam negru sub unghie

noiembrie 15, 2009 la 03:44 (mens sana?)

Am să vă spun o istorioară pe care am auzit-o de la un prieten care, la rîndul lui, a auzit-o de la un prieten care a auzit-o tot de la un prieten care… Lanţul e atît de lung încît ea riscă să pară neadevărată. Nu asta contează, însă, ci faptul că e de un umor negru savuros care mie mi-a gîdilat puţin nervul şi mi-a trezit interesul. N-am putut s-o ţin numai pentru mine, aşa că dau cu ea şi-n voi. Deoarece ar putea fi banală dacă v-aş spune-o aşa cum am auzit-o, voi încerca să o transform într-o chestie mai interesantă. Veţi avea nevoie şi de puţină imaginaţie dar şi de puţină empatie (acolo unde cred eu ca e necesar, voi încerca să fac “pe Balzac”).

“Să-i dăm drumu’!“, cum zicea Bălan.

Un individ (să zicem că-l cheamă Ciprian) contacteaza un bun prieten (să zicem că pe el îl cheamă Vasile) aflat în Roma, care întenţionează să vină spre casă (no, Mungiule, geană ochii aici, poate-ţi iese de un film nou :P ). Vasile are maşină personală şi, pentru că drumul lui se intersectează cu cel al mamei lu’ Cipri aflată tot în Italia, pe undeva prin Verona, face şi el ceea ce se cheamă “un gest”.

Prima convorbire la telefon, derulată după Verona, după ce Vasile se întîlneşte cu mama lu’ Cipri

Vasile (plictisit de drumul lung): Da..

Cipri: Alo! Sile, salut, bă!

Vasile: Salut.

Cipri: Bă, te-ai întîlnit cu mama?

Vasile: Da, mă. E cu mine în maşină, în dreapta. E O.K. totu’.

Cipri: Bine, bă. Pe unde s’teţi?

Vasile: De-abia am trecut de Verona. Mai am cam vreo 4 ore pînă la graniţă. Te sun cînd ajungem în Trieste.

Cipri: Bine, bă băiatule. No, te las. Drum bun!

Vasile: Mersi fain.

Drum lin şi plictisitor. Între timp mama lu’ Cipri adoarme. Vasile, obosit, săturat de drum şi fiind de ceva timp în Slovenia, uită că trebuie să îl sune pe amicul lui.

A doua convorbire telefonică, înainte de Ljubljana

V (răspunzînd la telefon aproape în şoaptă ca să nu-şi trezească pasagerul): Alo, da.

C (puţin speriat): Salut. Bă, e totu’ bine? De ce nu m-ai sunat?

V: E bine, mă, totu’. Nu te-am mai sunat că am uitat… Pula mea… E bine, stai calm.

C: Pe unde eşti?

V: Imediat intru-n Liublijeana Gheorghiu aia, la sloveni.

C (rîde): Bine, bă băiatule. Mama e bine?

V: Doarme.

C: Bine, bă. No, te las. Te sun cam în trei ore. Salut!

V: Ses!

Drum lin şi nu chiar aşa de plictisitor din cauza cîtorva curbe. O situaţie complicată, petrecută după ce acesta a trecut graniţa dintre Slovenia şi Ungaria, îl face pe Vasile să tragă pe dreapta şi să-şi sune repede prietenul.

A treia convorbire telefonică, una interesantă

C (entuziasmat de apelul primit, răspunde din prima): Da, Vasilică, băiatule! Cum e? Pe unde eşti?

V (ezitant): Uite… acum zece minute am trecut graniţa la unguri.

C (şi mai entuziasmat): Ooo! Păi înseamnă că nu mai ai mult.

V (la fel de ezitant): Nu mai am, mă…

C: Bun, bă băia… (intrerupt repede de către Vasile).

V: Mă, bobule, pff… Nu ştiu cum să-ţi zic…

C (curios ca un copil): Ce e, băiatu?

V: Mamă-ta, mă… (după o pauză considerabilă) O cam murit…

C (foarte panicat): Ce? (vorbeşte sacadat) Cum… cum adică, bă, a murit mama?

V (cu vocea stinsă): Am dat s-o trezesc după ce am trecut graniţa şi n-a mişcat. (din ce în ce mai aprins) Apoi am încercat să văd dacă e bine. Nu respira şi n-avea puls, mă. (după o pauză considerabilă) I-am făcut şi resuscitaţie de-aia, mă. Nimic…

C (urland în telefon): Cum, bă? A murit mama? (parcă turbat) Bă, a murit mama mea, bă? (se aud în receptor vreo două izbituri şi cîteva înjurături la adresa vieţii, culmea, tot despre morţi şi morminte, apoi legătura telefonică se pierde)

Aflat într-o postură deloc plăcută şi foarte agitat, Vasile se mişcă pe lîngă maşină, neştiind ce să mai facă: se duce pînă în spatele maşinii, se uită dacă vine cineva, se întoarce în faţă, trage de vreo două ori de femeie şi-i zice ceva, apoi dă să meargă din nou în spatele maşinii dar se opreşte, se întoarce, îşi ia una din roţi la şuturi şi dă vreo doi pumni în capotă. O maşină grăbită îl claxonează la mişto. Încearcă să-şi sune prietenul din nou.

A patra convorbire telefonică, derulată după cîteva minute bune

V (pios): Alo. Eşti bine?

C: (plîns tot): Cum, mă? (după o pauză) Eşti sigur că a murit?

V(la fel de pios): Da, ciprian… E… s-a dus…

Tăcere din ambele părţi.

V (cu o voce cu iz de reconciliere): Acum ce să fac, mă? Ce să fac cu ea?

C (intrigat şi ridicînd tonul): Cum ce să faci, bă băiatule? (încercînd să se calmeze) Mi-o aduci acasă. Asta e… (amărît) Norocu’ meu…

V (pe acelaşi ton): Bine, mă. Aşa am să fac.

Ciprian nu răspunde.

V: Te sun cum întru-n ţară, bine?

C: Da… (închide, fără vlagă, telefonul)

Vasile se urcă în maşină şi, fără să se uite la proaspăta defunctă, demarează în trombă.

După vreo jumătate de oră de şofat, aflîndu-se pe un drum mai denivelat, din cauza unei manevre scurte din volan ce avea ca scop ocolirea unei gropi, se întîmplă un lucru tragicomic: mişcarea violentă a maşinii face ca braţul stîng al moartei să ajungă pe mîna dreaptă a şoferului, mînă ce opera schimbătorul de viteze. Urmează imperativele smucituri de volan stînga-dreapta, urmate imediat de un urlet ca de ars şi de o frînă bruscă ce face ca decedata, ancorată destul de bine în centura de siguranţă, să pupe bordul maşinii printr-o mişcare de du-te-vino. Vasile sare ca ars din maşină, pocind dintr-o suflare vreo trei divinităţi.

După zece minute în care se asigură de la distanţă, folosind un băţ găsit pe marginea drumului, că mama prietenului lui nu e nici în viaţă şi nici zombie, îndrăzneşte să intre înapoi în maşină. În cinci minute, timp în care fumează ca flămînd vreo două ţigări, ia decizia de a pune mortul în cutia portbagaj ce o avea deasupra maşinii. După ce-şi termină treaba, se urcă liniştit în maşină şi porneşte spre Nădlac.

Drum lin, plictisitor, fără niciun ciocănit în plafonul maşinii.

Înainte de vamă se opreşte la o benzinărie să-şi ia ceva de mîncare, să-şi facă nevoile şi să-şi exerseze în oglindă faţa de nevinovat ce îi va trebui la vamă pentru evitarea controlului la bagaje. Îşi termină treburile şi iese din clădire liniştit şi sătul. Cînd, stupoare! Maşina întreagă şi nevătămată, doar că lipsea cutia portbagaj. Se uită în stînga, apoi în dreapta, se scarpină-n cap, întreabă pe unul de pe acolo; n-a văzut nimic. După o scurtă introspecţie, cîteva înjurături, vreo juma’ de pachet de ţigări şi multe formule de adresare repetate în gînd, decide să-şi sune prietenul.

Ultima convorbire telefonică şi cea mai intensă

V (cu glasul aproape stins): Salut, mă. Cum eşti? Mai bine?

C (la fel de trist ca la ultima conversaţie): Cum să fiu… Ai intrat în ţară?

V (puţin mai înviorat): Nu. Imediat intru, în şapte kilometri.

C: Bine.

Vrînd să mai zică ceva, este tăiat de un Vasile foarte hotărît.

V (luîndu-şi inima în dinţi): Cipri. Uite… s-a întamplat ceva, mă, pe drum.

C (cu o voce oarecum resemnată): Ce s-o mai putut întîmpla?

V: Mă, uite…mie mi-a fost frică să conduc cu mamă-ta moartă în dreapta. Am luat-o şi am pus-o, pula mea… am pus-o sus în cutia de portbagaj.

C (surprins şi intrigat peste măsură): Ce? (şi mai intrigat) Cum s-o pui, bă băiatule, pe mama moartă, sus în portbagaj, bă?

V (încercînd să ridice tonul la intensitatea celui pe care-l are prietenul său): Păi e moartă, mă. Şi… mie mi-a fost frică. Mi-e frică de morţi, mă!

C (la fel de intrigat): Bă, băiatule, tu eşti nebun?

V: Nu, mă. Sînt al dracu de serios. Mi-a fost frică.

C: Bă tu chiar… (nu apucă să termine întrebarea că e întrerupt din nou de Vasile)

V (pe un ton hotărîtor): Stai, mă… Stai. Stai că mai e ceva.

C: Mai e ceva? Ce mai e?

V (vorbeşte simplu): Să vezi… (făcînd puţin pe naivul) Am oprit la un peco aici, înainte de vamă.

C (calm): Aha…

V (puţin tensionat): Şi mi-am luat ceva de mancare.

C (din ce în ce mai calm): Mda…

V (destul de tensionat): Şi apoi m-am dus la baie.

C (foarte calm): Îhîm…

V (din ce în ce mai agitat): Şi cînd am ieşit din benzinărie, am observat că mi-au furat portbagaju’ de sus, de pe maşină, mă, cu tot cu mă-ta în el!

De aici vă las pe voi să vă imaginaţi atît restul conversaţiei cît şi feţele pe care le-au avut hoţii înainte şi după deschiderea portbagajului, exact ca emoţia descoperirii pe care o aveaţi de fiecare dată cînd deschideaţi vreun ou Kinder.

Din cîte am înţeles, tipul pe care eu l-am numit Vasile ar fi acum prin închisoare pentru faptul că a transportat mortul fără acte prin două ţări şi nu l-a declarat. Amuzant? Mie aşa mi s-a părut. Vrei să faci o faptă bună unui prieten şi ajungi fetiţa vreunui salahor care primeşte de la neamuri chiftele cu praştia de după zidul facultăţii. Grijă la săpun!

“Să fiţi deştepţi şi fără frică. Eu vă salut…“, Petrică!

P.S. “Un fleac (ultima definiţie). M-au ciuruit.“

P.P.S. Flagrant de proastă memorie au unii…

P.P.P.S. Că tot am intrat de azi în post, nu recomand nimănui fileul de peşte în perioada asta. Vă propun, în schimb, sandivuşul din pîine cu miez. Şi să ştiţi că fileul de porc e mai gustos şi, dacă aşteptaţi pînă de Ignat, vă pot recomanda o scrofărie, că ştiu una ce cred eu că e pe gustul tuturor.

4 Comentarii

Una mică

noiembrie 13, 2009 la 07:40 (1)

Cînd

“Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul cel dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai fi mai rămas?”

se intersectează într-un mod extrem de violent cu

“De ce taci? Deschide-mi uşa,

Varsă-n casa-mi nenorocul

Iar a mea singurătate

Cimenteaz-o cu ghiocul.”

îţi vine să te îmbeţi.

P.S. Psss…

Scrieti un comentariu

Ca sarea-n karate

noiembrie 12, 2009 la 05:45 ("a mînca")

Întrebare întrebătoare: de ce bărbaţii sunt consideraţi bucătari mai buni decît femeile?

Răspuns (uri):

1 : pentru că femeia e plictisită la cratiţă în timp ce bărbatului îi place să facă mîncare din simplul motiv că îi place să mănînce. Dacă gîndirea unei femei ce face mîncare este de genul “Mă duc să fac ceva de mîncare, din nou…“, bărbatul merge pe ideea de “Astăzi îmi fac mici şi o să-mi iau şi o bere lîngă. Ba nu! Două beri.“. Astfel, văzînd chestia asta ca pe un lucru ce trebuie neapărat făcut, femeia se limitează la a arunca în tigaie două ouă de-o omletă şi cîteva felii de salam (cînd are timp, face salată, nu omletă iar cînd nu are timp deloc, nu mănîncă). Bărbatul, în schimb, mai pune şuncă, ceapă, ardei, brînză şi din nou şuncă pînă îi iese papară.

2 : pentru că bărbatul e perseverent cînd vine vorba de o reţetă anume şi o încearcă pînă o stăpîneşte în timp ce femeia sare din reţetă în reţetă. Bucătăreasa caută reţeta (de cele mai multe ori de peste graniţă), o încearcă, nu îi iese, ajunge la concluzia că nu-i place şi trece la alta (foarte rar rămîne la una; ca’n viaţă). Bucătarul îşi aduce aminte de sarmalele făcute de bunica (ce ştia să gătească de pe vremea cînd femeile nu prea aveau altceva de făcut) şi, avînd aroma tatuată pe cortex, încearcă reconstituirea reţetei. Astfel, dacă femeia are restanţă la Tempura sau la Pui Teriyaki, bărbatul e înscris la cursul intensiv de Ciorbă de Burtă. Cu bursă!

3 : pentru că bărbatului îi place cum sună în engleză “kiss the cook” şi în mintea lui face tot felul de asocieri de cuvinte. E ca faza cu transformarea din pop-corn în cock-porn. Tot aici aş adăuga încă un motiv: pentru că bărbatului îi place să se ardă (la grătar, la limbă, la oala fierbinte, la uleiul stropit şi la orice alte chestii sexuale la care v-aţi gîndit cînd aţi citit sintagma “să se ardă”, perverşilor).

4 : pentru că bărbaţii preferă să facă de mîncare decît să spele vase. Ce? Aşa e! :)

5 : pentru că femeia vede în mîncare un duşman în timp ce bărbatul şi-ar trage-o cu salata de beouf, ar face gaură-n piftie, ar face uz de căldura cozonacului proaspăt şi… de savarine nu vă mai zic. Toată treaba asta e un fel de bătălie între “Duşmanul nostru de moarte este bucătăria cuşer! El trebuie eliminat definitiv, de aceea am decis începerea soluţiei finale adică exterminarea tuturor elementelor aducătoare de ţesut adipos din viaţa rasei noastre estrogenice!” şi “Pentru că atît de mult a iubit Dumnezeu mîncarea încît a dat pe unicul său fiu pentru o ceafă de porc la grătar, suculentă şi puţin în sînge, cu garnitură de cartofi prăjiţi sau sote de ciuperci (ca să nu zic de pălării de champignoane umplute cu gorgonzola şi pătrunjel)“.

6 : pentru că femeia nu le are cu proporţiile şi, deşi observă oricînd şi oricum orice mic detaliu, pe cele mari şi importante nu le prea bagă în seamă. E cam acelaşi lucru cu orientarea în spaţiu. E foarte posibil să surprinzi o femeie că îşi face cartofi prăjiţi cu oţet sau că la zeama pentru murături pune 6 linguri de zahăr în loc de 6 linguriţe. Cît despre bărbat, n-o să-l vezi niciodată că începe o reţetă de plachie de peşte şi, pentru că din reţetă se întîmplă să lipsească ultima pagină, o continuă cu reţeta de budincă de vanilie.

7 : pentru că bărbatul pune suflet şi e concentrat asupra creaţiei. E ca atunci cînd şi-o pune: “We, focus. When we’re fuckin’ you, we’re fuckin’ you and that’s all we’re thinking about”. E trup şi suflet pentru că atunci cînd nu e gurmand, e mîncău iar atunci cînd nu se gîndeşte la sex e… nu mai e deloc.

P.S. Sucul gastric ce vă roade stomacul din cauza salivei pe care aţi înghiţit-o cît timp aţi citit postul ăsta vă este asigurat de restaurantul “La făgădău’ lu’ Pătru”. Sănătate şi virtute, s-avem bani, s-avem ce evita vinuri de căcat şi actori de mîna a doua care fac reclame proaste din cauze ce ţin de inaniţie!

P.P.S. Din nou ţin să-mi arăt respectul faţă de Radu Anton Roman.

P.P.P.S. Tura viitoare vă livrez şi o reţetă, dacă s’teţi cuminţi şi vă spălaţi seara pe dinţi

6 Comentarii

Pe lîngă altele, cea mai veche biserică din România

noiembrie 11, 2009 la 06:41 (istoriceşte îţi spun)

Ce face un om plictisit pe la 5 jumătate, într-o prea de dimineaţă de miercuri dintr-o noiembrie de 2009? Scrie un post despre ceva ce probabil o să vă stîrnească, dacă nu interesul de a face cîteva călătorii, măcar curiozitatea de a da un sărci pă jîntărniet.

Şi-a scrisu biţosu Petrea la ceasu tîrziu de noapte o listă de vechi lăcaşuri de cult din “judeţul bisericilor bătrîne”. Nu v-aţi prins? Judeţul tîrgului de fier. Nimic? Judeţul muribundei industrii grele şi a celei extractive?! Nici acum? Pff… Judeţul cu cele mai multe, diversificate şi lăsate-n paragină vestigii arheologice?! Ce căcat! Nici acum? Să văd… Judeţul de unde sînt originari virşlii. Nici acum nu v-aţi prins? Pfoioioooi, ce mă’nervez! Aaa, ştiu! Judeţul lui Corvin, da’ nu al ăluia din Underworld. (hai, că deja v-am plictisit). Luaţi ca sfat următorul lucru: să nu luaţi de bun ce zice Wikipedia sau ce zice Google pentru că ce primiţi, citind mai jos, vine direct de la Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Irefutabil, bobule ;)

Iacătele şi cogeamite izvodu lu’ viţosu diac, carele izvodu iaşte împlut cu de băsearece de la veacu şase spră zece până câta aproapele în anu Domnului:

Biserica din Bozeş (secolul al XVI-lea)

Ruinele bisericii româneşti de la Nălaţvad (secolul al XVI-lea)

Biserica reformată de la Mintia (secolul al XVI-lea)

Biserica reformată de la Peşteana (sfîrşitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea)

Biserica din Bârsău (jumătatea secolului al XVI-lea)

Biserica mănăstirii Prislop (jumătatea a secolului al XVI-lea)

Biserica “Sf. Atanasie şi Chiril” din Sălaşu de Sus (sfîrşitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea, transformată în secolul al XIX-lea)

Biserica parohială reformată de la Râu Alb (sfîrşitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea)

Biserica “Sf. Nicolae” din Hunedoara (jumătatea secolului al XV-lea, transformată în 1634)

Ruinele bisericii româneşti din Răchitova (secolul al XV-lea)

Biserica din Paroş (secolul al XV-lea)

Biserica mănăstirii franciscane din Baia de Criş (secolul al XV-lea, transformată în secolul al XVIII-lea)

Biserica “Sf. Nicolae” din Ribiţa (începutul secolului al XV-lea)

Biserica “Sf Ilie” din Peşteana (sfîrşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea)

Biserica din Leşnic (sfîrşitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea)

Biserica din Crişcior (sfîrşitul secolului al XIV-lea)

Biserica reformată din Rapoltu Mare (secolul al XIV-lea)

Biserica “Sf. Gheorghe” din Sânpetru (vă înţeleg. şi eu m-am amuzat) (secolul al XIV-lea)

Biserica reformată din Orăştie (începutul secolului al XIV-lea, refăcută în secolul al XVI-lea)

Biserica cnezilor Cândea din Suseni (începutul secolului al XIV-lea)

Biserica din Ostrov (începutul secolului al XIV-lea)

Biserica cnezilor Cândea (azi Biserica reformată) din Sântămărie Orlea (sfîrşitul secolului al XIII-lea)

Biserica Strei (sfîrşitul secolului al XIII-lea)

Biserica din Gurasada (a doua jumătate a secolului al XIII-lea)

Biserica de la Densuş (a doua jumătate a secolului al XIII-lea) (peste ruinele unui aşezămînt religios din secolul al X-lea)

Biserica din Streisângeorgiu (sfîrşitul secolului al XI-lea, începutul secolului al XII-lea, reparată la 1409, adăugire în secolul al XVIII-lea)

Rotonda de la Geoagiu (sfîrşitul secolului al XI-lea)

Pe lista din 2004 a monumentelor istorice din judeţul Hunedoara, biserica-rotonda din Geoagiu are statutul de capelă romanică, ceea ce înseamnă că cea mai veche biserică din România este cea din Streisângeorgiu. Totuşi e posibil ca din 2004 pînă azi să se fi ajuns la o altă concluzie în ceea ce priveşte “rotunda” din Geoagiu şi ca ea să fie acceptată de arheologi ca biserică în adevăratul sens al cuvîntului. Am observat că multe saituri o dau drept “cea mai bătrînă” dar cred că e doar o măsură populistă a administraţiei locale (ceva de genul Bucureşti – “Micul Paris”, Timişoara – “Mica Vienă”, Uricani – “Cel Mai Mare Oraş din Ţară”) în scopuri ce ţin strict de fală. Oricum, o concluzie ar fi că titlul de “Cea mai veche biserică din România” rămîne neacordat; cel puţin din punctul meu de vedere.

O altă concluzie e că avem cu ce dar n-avem cum, ceea ce e trist. Foarte trist.

P.S. Va urma lista cu biserici de lemn din judeţul Hunedoara. Aşe să ne-ajute ‘mnezo!

Scrieti un comentariu

Dinică a murit. Trăiască Dinică!

noiembrie 10, 2009 la 15:28 (1)

N-am să scriu prea multe cuvinte în postul ăsta şi nici n-am să pun vreun deget pe vreo rană pe care, din nici nu ştiu din ce fel de sentimente, aş fi tentat să o astup. Vreau doar să spun cîteva lucruri ce le am acum în cap şi ce mi-au tot trecut prin minte în ultimii ani, cu fiecare dispariţie regretabilă ce mi-a fost dat să trăiesc. Cînd mori, nu suferi; cînd mori, suferă ceilalţi. Dar cine şi mai ales de ce să sufere cineva din moment ce mor doar cei ce sînt uitaţi? Omul ăsta n-a dispărut niciunde. El pregăteşte o piesă acolo, în cer, împreună cu Toma, Dem, Puiu, Florian, Ştefan, Ilarion, Colea, Nicu, Amza şi toţi ceilalţi pe care cineva de sus (egoist din fire) i-a vrut numai pentru el. Egoistule!

2 Comentarii

Mătreaţă electorală

noiembrie 9, 2009 la 01:44 (mens sana?)

Azi am flow.

Zilele astea am ajuns la cîteva concluzii ce ţin de politichie. Una dintre ele ar fi că Orban e un dobitoc!  Cum vă sună “Eu aş rezuma aşa: cine votează cu Băsescu, alcoolici, ţiganii (…) prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată (şeful statului, n.r.)” ? Mie-mi sună a cele mai neinspirate lucruri pe care le-ar putea spune cineva în campanie electorală. Dacă vă gîndiţi vreodată ca, din cauza vicisitudinilor sistemului românesc de guvernare, să deveniţi alcoolic, gîndiţi-vă de două ori. Deşi este o profesiune foarte interesantă şi solicitantă, nu uitaţi un lucru important: Orban veghează! Dacă se întîmplă ca, din cauza fortunei şi a migraţiei, să vă naşteţi mai creoli, sunteţi proscrişi; Orban blufează! Dacă, din cauza unor probleme în copilărie, vă hotărîţi să deveniţi femeie (în cazul în care nu sînteţi deja una) şi dacă, din cauza traiului greu pe care îl aveţi, vă hotărîţi să deveniţi prostituată (în cazul în care nu sînteţi deja una), aveţi grijă: Orban cazează! Oriunde v-aţi încadra în aceste trei categorii, sunteţi în cătarea penelistului. Probabil că acum caută, împreună cu Mister Cioro, un petec de pămînt în Sahara pentru voi.

A doua concluzie la care am ajuns e că Antonie Solomon e la fel de dobitoc precum Ludo bacsi (şi aici nu pot să nu mi-l încipui pe Băsescu spunîndu-i craioveanului un marinăresc “Măi animalule!” sau lui Orban un părintesc “Mei, paszarika!”). Nu ştiu ce a avut cu Dinescu, dar n-a fost frumos din partea lui. Nu ştiu cum poate avea cineva ceva cu Dinescu. Nimeni nu-i poate face nimic acolo la ferma de la Cornu, pardon, Corabia (ce-mi plac glumele mele :) ). Singura metodă prin care îl poţi ajuta e să-l laşi aşa cum e. Solomoane, fă-te că lucrezi! Poate că la îndemnul meu va face un oraş fercheş, poate că în faţa primăriei va face o fîntînă arteziană mare şi fără sens şi poate că la zilele oraşului o va aduce pe Fata Morgana din deşert, tocmai din oraşul New Orban; “Hai cilivieee!”. Stai, că pe astea le-a făcut deja.

Ca să terminăm cu măgăriile, am făcut două poze force frumose, una în Cîmpu lui Neag şi una în Cluj, care mai de care mai de care.

Uitaţi-vă aici cum arată un marinar marginalizat şi rătăcit, aflat pe o mare albastră plină de săgeţi pe fundal galbăn:

30102009166

M-am amuzat pe seama trecerii de la “două afişe pe cap de partid” la “două uşi pe cap de Crin”. Flagrant de obamic.

În a doua poză puteţi observa celebra şi deja consacrata inventivitate a românului, lucru care mă face să-mi iubesc şi mai tare neamul (ăhă, ăhă, ăhă):

04112009185

La bine şi la greu mulaţi-vă mereu într-o Românie a bunului simţ, o ţară ca soarele sfînt de pe cer, ca să trăiţi bine! D.A.? Hai România! Sper că ne-am înţeles.

P.S. Dacă din întîmplare mergeţi prin Auchan pe la secţiunea “fructe de plastic în ambalaje organice”, vă rog din suflet să vă gîndiţi de două ori (asta în cazul în care nu aţi pierdut o oră la standul de ceai aşa cum pierde o babă cheală-n gură la o plăcintă cu dovleac) înainte să achiziţionaţi pere din ţara asta:

07112009186

Scrieti un comentariu

« Articole mai vechi